Articol de Daiana Cerna şi Lavinia Tăşedan, studente în anul III la specializarea Jurnalism

Știți cum e să visezi că visezi? Adică vis în vis? Ei bine, piesa de teatru Ultima mutare merge pe ideea de „rol în rol”. Actorii se joacă pe ei înşişi ca actori. Uneori se încurcă (intenționat): „Acum joc un rol? Nu, acum e viața reală.” Locul în care actorii își joacă rolurile e sala Teatrului Maghiar, iar publicul e așezat în stânga și-n dreapta scenei. Deci, spectatorii sunt împărțiți în două jumătăți puse față-n-față. Persoanele din primele rânduri sunt așa de aproape de scenă încât dacă întind picioarele ajung la „patul” actorilor.

Spectacolul Ultima mutare, regizat de  Kocsardi Levente și inspirat din operele lui William Saroyan, William Shakespeare, Friedrich Schiller, Eugène Ionesco și Örkény Istvàn ilustrează soarta a patru actori care și-au pierdut locul de muncă și nu au unde să locuiască. Horányi László joacă rolul Regelui, un actor cu funcție de clovn a cărui luptă interioară poate fi concentrată într-o singură replică “Aș putea fi steaua secolului, însă acum concurez cu un bec de 60W”. Alături de el locuiesc Regina (Fall Ilona), Ducele (Mátyás Zsolt Imre) și Fata (Szász Enikő), actori resemnați care împărtășesc aceeași dramă. Ducele, un fost boxer se confruntă cu povara eșecului care l-a trait atunci când și-a pierdut titlul de campion. Iar Fata, îndrăgostită de dragoste și aparent fără potențial este o tânără din care cei trei au făcut o actriță.

Acțiunea se petrece într-o “cavernă”, o sală a unui teatru sortit demolării care pentru cei patru reprezintă cămin, biserică și lume. Din decor face parte un perete de oglinzi în fața căruia actorii își verbalizează din când în când introspecțiile.  Oglinzile sunt un  “surogat” al publicului care i-a parăsit, un element care îi ajută să supraviețuiască, iar acest fapt este confirmat de Rege prin replica “Mă hrăneam cu privirile oamenilor”.

Actorii păşesc cu nonşalanţă în interiorul şi în afara decorului teatral, printre spectatori şi înapoi pe scenă. La intrarea spectatorilor în clădirea teatrului, pe coridor cântă un bărbat la chitară și pare că cerșește. După câteva minute de la începerea scenei de teatru, publicul realizează că aparentul cerșetor de pe coridor este actor în piesă. Și, de fapt, spectacolul a început cu noi, publicul, atunci, pe hol. Regele (Horányi László) a jucat că joacă rolul unui cerșetor-clovn pentru muncitorii care urmează să le dărâme sala de teatru unde se pregăteau, trăiau, dormeau, existau actorii.

Drama principală constă în faptul că urmează să se dărâme sala de teatru pentru a se construi un centru comercial. La asta se mai adaugă și dramele individuale ale celor 4 actori principali. Actorii trăiesc mereu cu gândul la trecut și tot ce le-a mai rămas sunt sala și rolurile pe care le-au avut. Printre o chitară și felii de șuncă, la masă se discută lucruri serioase: „Jocul este realitatea noastră. Jucați, jucați, jucați!” Până și numele pe care le folosesc când se adresează unul altuia (Regină, Rege, Duce) sunt o urmare a rolurilor pe care le-au interpretat cel mai des.

Ultima mutare construieşte o metaforă impresionantă despre locul teatrului într-o lume tot mai dominată de „centre comerciale”, despre legătura profundă dintre actor, teatru şi public. Despre aspiraţii şi neîmpliniri, împletite nostalgic.