Poetul basarabean Sergiu Botezatu lansează un nou volum, „Lumina unei priviri”
Articol scris de Alexandra Roman, studentă în anul III la Specializarea Jurnalism
Volumul de poezii „Lumina unei priviri” al autorului basarabean Sergiu Botezatu a fost
lansat la Timișoara în 22 aprilie, de la ora 14, în incinta librăriei „La Două Bufnițe”. Lansarea de
carte a fost realizată în colaborare cu Organizația Studenților Basarabeni (OSB). Alături de autor
au luat parte la eveniment Gutiera Prodan – pictoriță și jurnalistă, Dana Percec – decan al
Facultății de Litere, Istorie și Teologie în cadrul Universității de Vest din Timișoara, Simona
Constantinovici – membră a Uniunii Scriitorilor din România, poetă și profesoară de stilistică.
Sergiu Botezatu este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și economist.
Volumul „Lumina unei priviri” este o carte-album, care îmbină poeziile lui Sergiu Botezatu cu
picturile Gutierei. Gutiera Prodan este președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din
Republica Moldova, cunoscut om de televiziune și pictoriță. Cartea cuprinde 120 de pagini cu
poezii scurte, fiecare înfățișând câte un tablou floral pictat în nuanțe suave.
Volumul este unul luminos, armonios și echilibrat, deoarece „în tablouri predomină
culorile calde și așa sunt și versurile, calde, solare și denotă o sensibilitate aproape feminină”, a
menționat Dana Percec. Poeziile autorului îmbinate cu pictura artistei emană energie pozitivă și
seninătate, având o frumusețe atât spirituală, cât și estetică.
La eveniment a avut loc și o mini-expoziție cu tablouri care se regăsesc în carte, picturi
care au încântat privirile celor prezenți. Spre final s-au citit câteva din poeziile autorului, care a
prezentat pe scurt și alte trei cărți ale sale, „La un pas de sine”, „Ce e rău și ce e bine” (o carte de
poezii pentru copii cu scop educațional) și „Plimbări prin lumină”. Volumul lansat a putut fi
achiziționat la 45 de lei sau împreună cu celelalte trei cărți la 100 de lei. La sfârșit a urmat o
sesiune de autografe.