Limba română pentru începători. De la 14, la 101 ani
Articol de Mădălina Iudt, studentă în anul II la Specializarea Jurnalism
Joi, 14 decembrie, de la ora 17, în Aula Bibliotecii Central Universitare “Eugen Todoran”, a avut loc lansarea cărţii “Limba română pentru începători. De la 14, la 101 ani”, semnată de domnul prof. univ. dr. Marcel Tolcea. Rubricile de limba română pe care le ascultați în fiecare zi la Radio Timișoara, prezentate de domnul Marcel Tolcea, se regăsesc acum într-un volum apărut la editura Universității de Vest, sub egida Radio Timișoara.
Invitaţi speciali la lansare au fost directorul “Radio Timișoara”, Mihai Anghel, și prof. univ. Ionel Funeriu. Acesta a remarcat despre autor că “scrie cu farmec, iar de fiecare data când îi fac observații zâmbește. Cartea sa este de bună calitate și cu umor pe tot parcursul. În acest fel trebuie făcută știința.”
La rândul său, Marcel Tolcea a declarat că “nu e o carte care ar trebui să se numească cercetare ştiinţifică” şi “dacă vă întrebați de ce am ales un asemenea titlu mai degrabă acroșant decât academic, vă răspund că din cel puțin două motive: mai întâi din teama de a nu fi ridicol, propunând un titlu comun şi paralizant, iar cartea este realmente pentru începători. Începătorii sunt și nefilologii, și cei care iubesc limba română. Ca profesor de jurnalism, am înțeles că una dintre menirile importante ale unui dascăl este de a-i provoca pe studenți să fie atenți la limba română.”
Volumul cuprinde 366 de articole într-o ordine aleatorie, cu excepția primelor două. ”Am socotit firesc să încep cu sensurile cuvântului revoluție, ca un omagiu adus timișorenilor din 1989. Și să continui tot cu un omagiu, de data asta adus Magistrului lingvisticii timișorene, Profesorul G.I. Tohăneanu.”