Lansarea cărţii “Şapte ani în Provence” de Ioan T. Morar

Articol scris de Diana Dărăştean, studentă în anul II la Specializarea Jurnalism

Joi, 17 mai 2018, de la ora 18:30 a avut loc lansarea de carte “Șapte ani în Provence” de Ioan T. Morar, la Librăria Două Bufnițe din Piața Unirii nr. 11. Întregul eveniment a fost prezentat de Mircea Mihăieș,  critic literar, eseist și publicist român contemporan, dar și profesor universitar în cadrul Universității de Vest.

Acesta prezintă cartea lui Ioan T. Morar ca pe o carte “care va satisface orice gusturi, o carte scrisă foarte direct, în stil jurnalistic”. Mircea Mihăieș descrie Provance ca pe “7 ani de a trăi în Paradis, ca pe o zonă a superlativului și tot acesta afirmă că în carte este mai mult vorba despre cum e să trăiești acolo”. Moderatorul evenimentului afirmă despre scriitor faptul că poate fi descris precum un “călător, scriitor și poet”.

Ioan T. Morar descrie foarte emoționat cartea și afirmă despre Mircea Mihăieș că “este prima persoană care citește textele mele, i-aș înmâna chiar și o diplomă pentru asta.” Intregul volum al lui Ioan T. Morar povestește și descrie, de fapt, cum e să alegi să trăiești departe de țară, evidențiind “aventurile unui om vechi într-o țară nouă”.

Evenimentul se încheie cu vorbele spuse de Mircea Mihăieș, care concluzionează faptul că această “carte e plină de întâmplări cu miez, iar lectura, irezistibilă și fascinantă, devine de la prima pagină o extensie a visului și a dorinței de a călca pe urmele autorului care te-a pus în contact cu atâtea frumuseți și mistere”.

Share Now