Dan C. Mihăilescu şi Mircea Cărtărescu, la Conferinţele UVT

Articol scris de Stela Jitari, studentă în anul II la specializarea Jurnalism

Unul dintre cei mai cunoscuţi critici literari români ai timpului nostru, Dan C. Mihăilescu, a susținut vineri, 4 aprilie, în incinta Universității de Vest din Timișoara conferința cu titlul: ,,Tânăra Generație Interbelică și Construcția de Sine’’. Acest eveniment a umplut Aula Magna de studenți, profesori, dar și oameni dornici de a gusta din cultura contemporană.

În calitate de moderator a conferinţei a fost criticul, eseistul şi publicistul Mircea Mihăieş. Invitaţii acestui eveniment au fost Mircea Cărtărescu, rectorul universităţii Marilen Gabriel Pirtea, dar şi reprezentanţi ai BCR Timişoara.

Dan C. Mihăilescu, cunoscut şi ca ,,omul care aduce cartea’’, a vorbit în cadrul acestei conferinţe despre generaţia interbelică sau, cum o numeşte el, generaţia ‘27. Scriitorul a ales titlul conferinţei datorită manifestului generaţiilor de atunci şi a bogatei recolte literare care încântă publicul și în prezent. În perioada interbelică, timp de 20 de ani, ani de libertate, au  apărut o serie de texte care reprezintă o bogație pentru cultura poporului român, dar și pentru scriitori. Acesta a ținut un discurs despre intelectualii din acea perioadă. Un loc special i-a revenit lui Mircea Eliade, pe care vorbitorul principal al conferinţei îl studiază de peste de 30 de ani. Dan C. Mihăilescu a anunţat că în prezent finalizează o carte numită Corespondența lui Mircea Eliade, despre care spune că ,,se vrea să fie un dialog cu adolescenții și tinerii…’’. Criticul nu a uitat sa-l menționeze pe Emil Cioran dar și pe alți intelectuali ai generației ‘27,  autori de adevărate capodopere ce au supraviețuit perioadei comunismului.

,,Lumea are nevoie să știe ce înseamnă construcția de sine a acestor oameni’’, a explicat Mihăilescu. El nu a ezitat să se adreseze și tinerei generații, prezentă la eveniment, pentru care realizarea de sine, forța de autoformare și cartea trebuie să reprezinte elementele în care să se investească cel mai mult. ,,Dan C. Mihăilescu este pe dinafară Caragiale, iar pe dinăuntru Eminescu’’, a afirmat Mircea Cărtărescu în debutul evenimentului. Acesta a ales cu grijă cuvintele când a vorbit despre susținătorul conferiței: ,,E un flux nestăvilit de imagini, metafore, citate… Este o minune să stai de vorbă cu el. Este un om serios, grav, citit, un om care știe carte…’’

Spre sfârșitul evenimentului, participanții au fost invitați la un dialog deschis cu scriitorul. Cu acest prilej, i-au fost adresate întrebări și i-au fost aduse felicitări pentru prestația reușită și ,,clipele de răsfăț intelectual’’.

Share Now