Conferinţa „Future Skills Project”

Articol scris de Melisa Mihăiţă, studentă în anul III la Specializarea Jurnalism

FEAA a găzduit joi, 15 noiembrie, conferinţa „Future Skills Project”. Evenimentul a fost organizat de către FSP UVT, în parteneriat cu Minds Hub şi s-a ţinut în incinta facultăţii, în sala P03, între orele 9-13. Sponsorul proiectului a fost Fundaţia Autonom. Au participat aproximativ 100 de persoane. Intrarea a fost gratis.

Conferinţa a fost structurată în două sesiuni, cu o pauză între acestea. La prima sesiune au participat Răzvan Ogîrcin, mananging partner AIMS; Valentin Mureşan, country manager INTEL România; Irina Macsinga, prorector UVT; Daniel Markovits, CEO la e-spres-oh şi Monica Diaconu, cofondator Şcoala Babel. Cea de-a doua sesiune a conferinţei a fost susţinută de către prof. univ. dr. Dragoş Iliescu, Paul Cărămidariu, site manager Honeywell, Stelian Câmpianu, manager Eta2U, iar prin intermediul Skype-ului, Florin Munteanu, Preşedintele Centrului pentru Studii Complexe.

Conferința a urmărit analiza competențelor cheie pentru job-urile din prezent și cele care vor fi conturate în viitorul apropiat. „Este un prim proiect dintr-o serie de proiecte pe care FSP îl pregăteşte. Se adresează în principal studenţilor, dar şi personelor din domeniul business. Mediul academic este deschis către colaborare, către proiecte inteligente, îndrăzneţe şi mai ales către investiţia în educaţie. În luna decembrie va exista un „follow-up” la acest eveniment, în care vrem să se producă colaborări concrete cu mediul de business”, ne-a declarat doamna prorector UVT, Irina Macsinga.

O primă întrebare propusă de către Răzvan Ogîrcin a fost: „Care credeţi că sunt competenţele insuficient dezvoltate momentan, dar care vor fi solicitate foarte mult în viitor, pe piaţa forţei de muncă?”. „Există două categorii importante de competenţe, cele analitice, tehnice, care te pot mapa într-un proiect şi cele de soft skills. Cred că e important să fi o persoană cu bună voinţă, să te intereseze proiectul, să fi un bun comunicator, un bun negociator. Un tânăr trebuie să aibă mintea deschisă la adaptabilitate.”, a răspuns Valentin Mureşan.

La finalul conferinţei s-au adresat întrebări din public. Cele mai bune întrebări au fost premiate cu cărţi.

 

Share Now