„BAAB – antreprenor de pe băncile facultăţii”

Articol de Melisa Mihăiţă, studentă în anul III la Specializarea Jurnalism

Studenţii care şi îşi doresc să devină antreprenori, dar nu ştiu de unde să înceapă, au avut ocazia să afle detalii şi strategii de antreprenoriat în cadrul evenimentului „BAAB – antreprenor de pe băncile facultăţii”, desfăşurat din 1 până în 4 aprilie la FEAA, în sala P02, începând cu ora 18.

Prima întâlnire din cadrul celor patru conferinţe a fost susţinută de către cei doi antreprenori Călin Iepure şi Ciprian Ştefan. Subiectul discuţiei interactive s-a bazat pe gestionarea banilor, sub egida „Banii muncesc pentru mine”. Cei doi antreprenori au avut contact în permanenţă, prin diferite dialoguri, cu publicul format din peste 40 de persoane. „Nu toţi oamenii care au bani sunt bogaţi. În cazul în care o persoană decide să se oprească din a munci pentru o perioadă nedefinită de timp, activele sale ar trebui să genereze pentru el, pentru a fi un om bogat.” a menţionat Ciprian Ştefan.

Una dintre întrebările propuse pe parcursul conferinţei a fost „De unde aş putea porni pentru educaţia mea în meseria de antreprenor?”. „O comunitate te poate ajuta să te dezvolţi şi primul sfat pe care l-aş da oricărui om de aici ar fi să facă parte dintr-o comunitate. Când am vrut să vorbesc în public, am intrat în Toastmasters. Atunci când am vrut să învăţ business, am intrat înt-o franciză de business. Am preluat-o la nivel naţional şi în prezent o coordonez. Când am vrut să învăţ despre bani, mi-am găsit mentori. (…) Trebuie să găsim contextele care să ne accelereze creşterea.” a menţionat vorbitorul.

Spre finalul conferinţei, publicul a fost provocat la un exerciţiu. S-au format echipe de patru persoane. Fiecare echipă trebuia să îşi imagineze un business şi ulterior să facă analiza acestuia având în vedere gestionarea banilor. Cea mai bună echipă a fost premiată cu o carte.

Share Now