A revenit Festivalul Cinecultura la  UVT!

Actualizat: March 26th, 2017 la 10:30 am

Articol scris de Alexandra Codârlă, studentă în anul II la specializarea Jurnalism

Sfârşitul lunii martie este dedicat filmelor bune la Universitatea de Vest din Timişoara. Cele şase zile cu 11 proiecţii în Aula Magna ,,Ioan Curea’’ construiesc a opta ediţie a Festivalului de Film Cinecultura din acest an.

Deschiderea evenimentului a avut loc în 20 martie cu primul film românesc ,,Cel Ales’’, vizionat de un public numeros. Studenţi, profesori universitari şi cinefili au avut parte de surprize. Consulii Onorifici ai Spaniei, Italiei, Bulgariei, Serbiei, Germaniei dar şi din Peru au dat startul micii cinematografii ,, Nu sunt filme cunoscute, nu sunt în cinematografe. Regizori noi care nu produc filme în masă. Este o iniţiativă foarte frumoasă pe care o susţinem’’ a declarat Consul Onoforic al Germaniei în discursul său.

Filmele din Europa şi din America Latină aduse de lectorii de limbi străine şi de limba română pentru străini vor fi difuzate până în 25 martie. Echipa festivalului au promovat cu succes evenimentul prin reţelele de socializare, afişe, dar şi pliante cu programul proiecţilor de filme : ,,Dacă se pun suflete pozitive să organizeze un lucru, iese ceva minunat’’ a spus Dr. Prof. Univ. Dana Petcu.

Înainte de începerea lungmetrajului românesc, studenţii voluntari au proiectat un scurtmetraj regizat de reprezentanţii UVT TV, ,, Invitaţie la film’’, prin care au transmis un mesaj direct despre importanţa promovării culturii, dar şi o modalitate de a atrage cât mai mulţi oameni. Filmul românesc de deschidere a stârnit curiozitatea tuturor în urma spuselor de scriitoarea Ioana Duda ,,Nu sunt critic de artă. Mă uit la filme. Ar trebui promovate şi în licee, gimnaziu, peste tot. Cât despre filmul Cel Ales, este un film cinstit. Am simţit furie, neputinţă. La finalul filmului să vă întrebaţi ce aţi fi făcut voi în locul personajului principal’’

Universitatea de Vest sărbătoreşte zilele celor mai reprezentative filme din ultimii ani, iar în seara de 21 martie se vor proiecta la ora 18:00 respectiv 20:00 filmele: ,,A los 40 (La 40 de ani)’’ comedie şi drama nemţească ,,Victoria’’. Toate filmele au subtitrare.

 

Share Now