Articol scris de Vlad Călin, student în anul III la specializarea Jurnalism

Cum ar fi să trăim cea mai mare parte a timpului în linişte? Şi nu în sensul bun al cuvântului – adică pace, acalmie, răgaz, ci  o linişte exagerat de precaută, alimentată de o frică permanentă. Genul acela de linişte impusă, pe care, dacă o încalci, rişti să-ţi pui viaţa în pericol.

Cum ar fi să vorbim numai în şoaptă? Să avem tot timpul grijă să nu scăpăm ceva, să nu spargem ceva. Fără muzică, dans sau alte distracţii gălăgioase. Să ne dăm toată viaţa pe modul silenţios, aşa cum procedăm cu telefoanele în viaţa reală.

Într-un asemenea context are loc acţiunea piesei de teatru “Avalanşa”, regizată de Kedves Emoke, la Teatrul Maghiar de Stat din Timişoara. Textul este scris de dramaturgul turc Tuncer Cucenoglu şi prezintă povestea oamenilor dintr-un sat izolat de munte, aflat sub continua ameninţare a avalanşei.

Micuţa sală Studio s-a umplut până la ultimul scaun duminică, 4 decembrie, la a doua reprezentaţie a piesei din această stagiune. Spectacolul începe cu prezentarea familiei nefericite din satul primejduit de avalanşă. O familie împărţită în trei generaţii: doi tineri căsătoriţi, cei doi părinţi ai băiatului, şi cei doi bunici. Toţi vorbesc încet, aproape şoptit, să nu declanşeze avalanşa.

Din fericire, sonorul e asigurat pentru publicul spectator prin intermediul căştilor. Cu urechea liberă nu se aude nimic. Pentru cei ce nu înţeleg limba maghiară, există supratitrarea în limba română, dar nu e scutită de probleme tehnice.

Scena e despărţită de public printr-o prelată subţire şi transparentă din nailon, cu rol de ecran. Acest lucru lasă, mai degrabă, impresia că vezi un acvariu cu peşti. Şi totuşi, când unul dintre personaje îşi aprinde o ţigară, mirosul de fum ajunge până la spectatori. Deşi fumul de ţigară e nociv şi, de vreun an încoace, interzis în spaţiile închise, te bucuri să simţi ce simt cei din platou. Fie şi fum de ţigară.

Acţiunea creşte în intensitate odată cu trecerea timpului, precum o avalanşă, aşa că merită să nu dezarmaţi dacă reprezentaţia nu e prea entuziasmantă la început. Spre final, bagajul emoţional transmis creşte considerabil. Dintre personaje, cel mai uşor de reţinut e cel al bătrânului. Sătul de nedreptăţi, el simte că nu mai are mult de pierdut şi încearcă să se revolte, în ciuda blazării din jurul său.

“Avalanşa” e mult mai mult decât o reprezentaţie teatrală, menită să întreţină şi să distreze publicul spectator. Mesajul transmis e unul profund şi reprezentativ pentru societatea de astăzi – tăcerea, pasivitatea nu vor schimba nimic în bine. Pentru asta e nevoie de curaj, atitudine proactivă şi asumarea unor decizii ferme, chiar dacă acestea implică riscuri. Într-un interviu publicat pe site-ul Teatrului Maghiar, autorul textului piesei – Tuncer Cucenoglu, afirmă că <<”Avalanşa” îndeamnă oamenii să se opună pe orice cale presiunilor, pentru a fi liberi>>.

Piesa de teatru ia sfârşit şi actorii înmărmuresc în aşteptarea aplauzelor. Lumina se stinge şi se aprinde în repetate rânduri şi aplauzele vin în forme diferite de bătăi ale palmelor. Cu intensitatea inegală, dar perceptibilă foarte clar, a unei avalanşe.