Dezbatere pe tema fondurile europene la UVT

 

Articol scris de Beatrice Popescu, studentă în anul II la Specializarea Jurnalism

Marți, 24 Aprilie, în amfiteatrul A01 al UVT, a avut loc dezbaterea publică „Viitorul generațiilor fondurilor europene”, sub organizarea asociației Fluturele Visător, parte dintr-o rețea internaţională de peste 40 de ong-uri de tineret – Butterfly Dreamer Network.  Colaborările asociaţiei includ atât actori din mediul public (Primăria Sânnicolau Mare, Primăria Bistrița, Direcția  Județeană pentru Sport și Tineret Bacău, Consiliu Județean Constanța), cât și alte organizații. Invitații speciali care au participat la această conferință au fost: Cătalin Olaru- Ofițer de Proiecte Europene din cadrul  ANP Timișoara, Gheorghe Clitan- Director Departament Filozofie și Științe ale Comunicării UVT, Simona Poting-Director Executiv al Agenției Pentru Ocuparea Forței de Muncă Timișoara și Răzvan Tamazlicariu-student care s-a dezvoltat prin proiectele europene.

Conferința a adus împreună organizațiile reprezentante ale tinerilor și instituțiilor publice la o dezbatere publică. Obiectivul principal a fost „creșterea competențelor lucrătorilor de tineret, formatorilor și liderilor”.  Dintre proiectele desfăurate în 2017, primul este „Cooper Active”, finanțat prin programul Erasmus, care are ca scop „dezvoltarea competențelor de training și management al tinerilor”.  Cel de-al doilea se numește „I can do it”, vizând crearea unei întâlniri și a unui spațiu de dezbateri pentru schimbul metodologiilor de lucru pentru tinerii cu mai puține oportunități. „Bookmarking Hate Speech” este un alt proiect , care are ca scop „dezvoltarea competențelor (cunoștințe, aptitudini, atitudini și valori)”. În prezent pe plan local s-a implementat o nouă formă de proiect „Viitorul pentru Tineri”, creat de tineri pentru tineri din mediile dezavantajate, în special din mediul rural. Scopul principal e de a oferi posibilitatea a 40 de tineri din Sânnicolau Mare și Bacău să înţeleagă mai bine conceptul de anteprenoriat, vânzare şi promovare a unei afaceri în mediul rural.

 

Share Now