“Nicăieri unde să te ascunzi” – Documentar proiectat la BCUT
Articol scris de Alexandra Maria Făget, studentă în anul III la Specializarea Jurnalism
Documentarul „Nicăieri unde să te ascunzi”, în regia lui Zaradasht Ahmed, a fost proiectat în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Eugen Tudoran, miercuri seara, de la orele 18. Filmul norvegian a avut parte de un real succes, obținând numeroase premii precum Premiul pentru Cel mai Bun Documentar de Lungmetraj în 2016, Premiul pentru Cel Mai Bun Film la Festivalul de Film One World în 2017, Premiul pentru Cel mai Bun Documentar la Bergen International în 2017, etc. Zaradasht Ahmed este regizor şi fotograf norvegiano-kurd, născut și crescut în nordul Irakului. Printre succesele sale se numără și „Road to Diyarbakir” și „Fata Morgana”.
Documentarul de lungmetraj urmărește violența desfășurată în Irak, dezvăluind imagini necenzurate ale victimelor sfâșiate. În centru este un asistent medical, Nori Sharif, ce lucra în spitalul din Jalawla, având ocazia să vadă cu proprii ochi urmările războiului pe parcursul a 5 ani. Scena remarcată la început îl înfățișează pe Nori Sharif îngrijind un pacient grav rănit la cap „Nu ai mai fost rănit? […] Atunci nu ești din Irak.”. După retragerea forțelor americane în 2011, în Irak a fost un haos total, fără a se mai ști cine este inamicul. În 2014, ororile au ajuns și în Jalawla, însă Sharif a continuat să filmeze până când a fost nevoit să fugă pentru a-și proteja familia.