Ambasadorul Germaniei, în vizită la UVT
Articol scris de Andreea Stoica, studentă la Specializarea Jurnalism, anul II
În cadrul seriei de conferințe ,,Ambasadori la UVT”, diplomatul Cord Meier-Klodt a fost invitat pentru a vorbi pe tema ,,Securing Unity in Diversity: Germany Romania, Europe”. Ambasadorul Germaniei a fost prezent în Aula Magna vineri, 23 noiembrie 2018, ora 10, în cadrul unei conferințe deschise publicului larg.
Cel care a deschis conferința și care l-a prezentat pe oaspete a fost Florin Lobonț, Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale comunicării. Studenții și toți ceilalți participanți la eveniment au avut onoarea de a-i adresa câteva întrebări diplomatului german, care a vorbit despre prilejul preluării președenției Consiliului UE de către România pentru prima dată.
La preluarea cuvântului, ambasadorul a subliniat faptul că este pentru a doua oară în cadrul invitat la UVT. ,,Mă bucur că de această dată ne-am întâlnit într-un număr mult mai mare” a spus Meier-Koldt.
Subiectele principale au fost legate de preluarea Președentiei Consiliului Uniunii Europene în anul următor: ,,pentru România este o șansă enormă de a-și îmbunătăți și consolida imaginea ca jucator onest în Europa”.
Ambasadorul german a declarat că are încredere că această țară este un partener onest și consideră că poate avea un impact foarte important, acum, când Europa trebuie să abordeze importante provocări, cum ar fi Brexit, probleme financiare şi de securitate. ,,Am fost surprins de cât de european este caracterul acestei țări, pe care aș dori să o numesc >o mică Europă timpurie<” a afirmat domnia sa.
Conferința s-a încheiat cu o serie de întrebări primite din partea studenților și cu cuvintele Diplomatului german ,,România poate, România va reuși”.