Advocacy și corporate public affairs în Bruxelles
Articol scris de Elena Mădălina Borc, studentă la Jurnalism, anul II
În cadrul unui nou concept de evenimente la Universitatea de Vest din Timisoara, studenții din cadrul Facultății de Stiințe Politice au beneficiat de prima ediție a Conferințelor DSP (dialog studenți-practicieni). Invitat al conferinței speciale a fost Ioan Bucuraș, Senior Manager la Euractiv. Evenimentul a avut loc la Universitatea de Vest din Timișoara, în data de 17.11.2018, iar tema a fost “Advocacy, Lobbying și Corporate Public Affairs în Bruxelles”.
Conferința s-a desfăsurat pe parcursul a 4 ore, având două părți. A început cu două discursuri scurte făcute de o parte dintre organizatorii evenimentului. Şeful Departamentului de Științe Politice, lect. dr. Alexandru Jădăneanț, a spus câteva cuvinte despre conferință și a făcut o scurtă prezentare vorbitorului Ioan Bucuraș, fiind urmat de Mihai Panu, prodecan al Facultăţii.
Advocacy este procesul prin care cetățenii organizați influentează factorii decizionali în luarea unei decizii pe un subiect specific, de interes public. Despre astfel de campanii a vorbit Ioan Bucuraș în prima parte a conferințe: advocacy în ONG-uri europene, campanii la care vorbitorul a participat și au fost terminate cu succes. Campania de Advocacy #DontTouchMySchengen, menită să apere existenţa Acordului Scehngen, şi #MoveEuropeForward, prin care s-a pus accent pe importanța votului la Alegerile Europene 2014, sunt două dintre campaniile de advocacy la care Ioan Bucuraș a luat parte. ,,În spatele oricărei campanii există mulți ani de muncă”, a spus acesta.
În cea de-a doua parte a conferinței a fost prezentat subiectul Corporate Public Affairs în Bruxelles. Euractiv, compania la care Ioan Bucuraș este Senior Manager, reprezintă o rețea de portaluri dedicate afacerilor europene. Compania este prezentă și în România cu un portal-agenție de știri (euractiv.ro), dedicat informării cu privire la chestiunile de interes pentru România în contextul apartenenței acesteia la Uniunea Europeană.
Conferința s-a încheiat cu poziția României în toate aceste campanii de advocacy și în Parlamentul European de la Bruxelles. ,,România are potențial, are oameni, are spațiu. România poate” acesta este mesajul transmis de Ioan Bucuraş studenților.