Conferințele BookLand Evolution
Articol scris de Maria Isabela Gheorghe, studentă în anul II la Specializarea Jurnalism
Joi, 24 mai, cea de-a cincea ediție a Conferințelor Bookland Evolution și-a redeschis porțile pentru tinerii din Timișoara. Evenimentul a avut loc, începând cu ora 14:00, la Universitatea de Vest din Timișoara, amfiteatrul A01. Intrarea a fost liberă.
Conferințele au fost inițiate pentru a le oferi participanților o oportunitate excelentă de dezvoltare prin discuții libere bazate pe experiența personală și interacțiune directă cu profesioniștii. Modulul a fost susținut împreună cu actrița Claudia Ieremia și Călin Iepure, președintele BizzClub România.
Studenții au fost interesați despre felul în care au ajuns să fie printre cei mai buni și prin ce greutăți au trecut până să ajungă acolo. „Am intrat în actorie fără să știu cu ce se mănâncă, eram în liceu. Mă plimbam și am văzut un afiș de lemn. Pe vremea aceea erau cercuri de muzică, de dans, de croitorie. Ultimul mai mic era cercul de teatru și mi s-a părut interesant”, a spus Claudia Ieremia. Studenții și invitații au fost într-un dialog continuu. ”Viitorul va fi cât mai mult în zona voastră. Dacă noi nu înțelegem schimbarea care vine și nu înțelegem declarația voastră, în maxim 5 ani de zile vă veți chinui cu noi”, a răspuns Călin Iepure.
Finalul a fost în aceeaşi atmosferă relaxată ca întregul eveniment. Invitații au făcut poze cu toți participanții și le-au mulțumit pentru participare.