„Carte de identitate”, volumul jurnalistei Sanda Nicola

Articol scris de Diana Dărăştean, studentă în anul II la Specializarea Jurnalism

„Carte de identitate”, volumul jurnalistei Sanda Nicola, a fost lansat în 24 mai la Librăria Cărturești din Piața Unirii, Timișoara. Sanda Nicola s-a născut la Deva și este unul din cei mai cunoscuți jurnaliști din România. Cu o carieră de peste 20 de ani în acest domeniu, ea a urmat cursuri de televiziune la Londra, a absolvit BBC School și este licențiată în Ştiințe politice și sociale la Open University din Marea Britanie.

“Cartea de identitate” reprezintă confesiunea unui jurnalist care și-a găsit totuși puterea de a-și exprima traumele, fricile și experiențele. Mai mult, autoarea afirmă că este o carte despre “vulnerabilități, complexe, atacuri de panică, infertilitate”. Sanda Nicola transmite povestea sa de viață, dând foarte multe sfaturi și detalii de care putem cu toții beneficia. “În carte sunt convinsă că sunt situații cu care v-ați confruntat”.

În cadrul volumului, Sanda Nicola relatează întâmplările care i-au marcat viața: „Pe mine vârsta de 17 ani a început să mă schimbe, am devenit preocupată de propria imagine, am plecat de acasă, am locuit la un internat și tot atunci am început să lucrez în televiziune”. Nu în ultimul rând, ea vorbește despre obstacolele pe care le-a întâlnit de-a lungul vieții, afirmând faptul că “am avut cancer, pierderi de sarcină, dar cel mai greu mi-a fost să trăiesc fără prietenii mei de la Deva.”

Sanda Nicola vorbește și despre relația pe care a avut-o cu mama ei, mărturisind că nu a fost una perfectă tot timpul: “Mama se bucură că eu scriu, dar nu a fost foarte încântată, deoarece a aflat dintr-o carte despre trăirile mele.” Aceasta nu vorbește doar despre cele mai mari greutăți prin care a trecut, ci și despre momentele frumoase. Cu toate că multe zile a fost mobilizată la pat și sarcina a fost una cu complicații, “nașterea fiicei mele m-a mulțumit și abia atunci am înțeles ce înseamnă să trăiești cu adevărat”.

Carte scrisă de Sanda Nicola se adresează tuturor, “nu este o carte numai pentru femei, nu vă simțiți discriminați, ba mai mult, prin întâmplările pe care le scriu, aveți deja oglinda societății”. În cadrul lansării, autoarea a mărturisit că scrierea acestei cărți a însemnat pentru ea un proces foarte dur din punct de vedere emoţional, dar în același timp a considerat-o ca pe o terapie. Ea a mărturisit că vrea să continue să scrie, dar nu despre ea, ci pe viitor se gândește să scrie cărți pentru copii.

Share Now