Dincoace de zona interzisă – Ileana Mălăncioiu

Articol scris de Sabrina Stroe, studentă în anul II la Specializarea Jurnalism

În 8 mai a avut loc în Aula Magna „Ioan Curea” Conferința „Dincoace de zona interzisă”, având-o ca invitată pe Ileana Mălăncioiu, una dintre cele mai cunoscute poete și eseiste contemporane. Ea este membru corespondent al Academiei Romane, din anul 2013. A fost prezentată cu apelativul „academician”, însă aceasta a spus că nu se considera încă academician.  Poeta a absolvit Facultatea de Filosofie a Universității din București în 1968. În carieră a debutat cu versuri în publicația „Luceafărul”.

Evenimentul a fost organizat de cadrele didactice din cadrul Facultății de Litere, Direcția de Promovare și susținut de BCR. Au fost invitați doi reprezentanți ai Băncii Comerciale Române, elevi, studenți, dar și profesori.

Ileana Mălăncioiu a ales să susțină această conferință la Universitatea de Vest din Timișoara, pentru că apreciază și comunică cu mai multe cadre didactice, dar și autori din Timișoara. Prezentarea poetei a fost făcută de domnul Vasile Popovici, care o consideră „bună de la primul poem la ultimul”.

Invitata a povestit despre necesitatea de a-și cenzura primul volum, datorită apetitului ei pentru adevăr chiar și in poezie.  Cel de-al doilea volum prezentat la eveniment a fost „Către Ieronim”,  ea susținându-și obsesia pentru acel personaj. Poeta a recitat de asemenea cateva dintre poeziile sale. Majoritatea creațiilor sale s-au născut din vise, a povestit ea.

 

 

 

 

Share Now