Articol scris de Daiana Cerna, studentă în anul III la specializarea Jurnalism

Ce poate fi mai grozav decât ca, după ce vezi un film, să ai șansa să vorbești chiar cu creatorul lui? Exact șansa asta am avut-o și noi, studenții din anul III, Jurnalism, într-o vineri (21 octombrie), cu ocazia festivalului Les films de Cannes a Timișoara. E drept că „ar fi fost bine să bem o cafea turcească”, așa cum ne sfătuiește Irina Margareta Nistor, apoi să ne uităm la Albüm (2016). Cafea—  pentru că este ora 22:00, şi turcească— pentru că-l avem în față chiar pe Mehemet Can Mertoglu, adică regizorul. Este un om micuț, relaxat, relativ introvertit, care la o întrebare de tipul „Ce se întâmplă după?” răspunde cu „Vă rog să decideți voi. Eu am ceva în gând, dar nici măcar actorilor nu am vrut să le zic ce e.” sau cu „Prefer să pun întrebări, nu să răspund.”

În fine, are dreptate. Filmul te face să-ți pui întrebări încă din prima clipă, de la cadrul perfect alb, ușor plonjat și cu un sunet straniu de-ți ridică părul de pe șira spinării. Clipe întregi, un om într-o salopetă de lucru cu glugă și mănuși (albe) așteaptă să se ridice o ușă. Când în sfârșit se ridică, omul intră într-o încăpere de unde alege o văcuță și un „soț” pentru ea. Cei doi nu se mai „cunună”, ci trec direct la „scena fierbinte din noaptea nunții”. Dar brusc. Și brutal. Sala amuțește. După, într-o secundă au trecut 285 de zile (atât stă în medie o văcuță gestantă) și vedem cum doi bărbați trag de două picioare ieșite din zona intima a văcuței. „Îuu, ieex, ahh” face sala. Și gata, a ieșit vițelul. Cam șocant.

Mehmet articulează că „Scena cu vitele este o alegorie și pe mine m-a amuzat. Este vorba despre naștere, reproducere. Îmi place ideea de prolog.” De aici ne dăm seama că în restul filmului este în prim-plan ideea de naștere. Dar, veți vedea, este mult mai complex. Mai exact? Ne uităm la un thriller-dramă psihologică-comedie. Scenele comice merg la fix după cum o confirmă la fiecare scenă și reacția publicului.

Subiectul major? Adopția în Turcia. Interesant expusă şi explorată în Albüm. Un subiect tabu în această ţară, din care regizorul ne arată „doar partea legală”. Dincolo de scena de la început, cu vacile, întreg filmul e plin de cadre şocante, suprarealiste, care te surprind şi te marchează. Filmul are acroș prin miza pusă pe replici, iar cadrele sunt în general fixe, întregi.

Influenţat de Kafka şi capabil adesea să spună adevăruri grele pe un ton de glumă, Mehmet e un regizor premiat în anul acesta la Cannes, care promite mult şi care merită urmărit cu interes în producţiile sale viitoare.