Acasa · Contact · Admitere · Finalizarea studiilor

3 Studenți PFC – practică la One World Romania

Ardelean Paula, Babicin Dariana și Morar Daniel (RISE, anul II) au participat, în cadrul activității de practică a PFC, la Festivalul internațional de documentar și drepturile omului – „One World Romania” În perioada 21 – 27 martie, trei studenți PFC au luat parte, la București, la singurul festival românesc de film documentar dedicat drepturilor omului, organizat de Asociația One World Romania, Centrul Ceh București, în parteneriat cu Programul Statul de Drept Europa de Sud Est al Konrad-Adenauer-Stiftung. O călătorie virtuală în jurul lumii prin proiecția a 60 de filme documentare, premiere naționale și mondiale, din 39 de țări, de pe 5 continente, având ca temă centrală criza refugiaților. One World Romania 2016. Filme fără frontiere Cea de a 9-a ediție a Festivalului internațional de documentar și drepturile omului – „One World Romania” a găzduit în sediul Muzeului Național de Artă Contemporană – din incinta Palatului Parlamentului – câteva mii de cinefili, veniți din multiple regiuni ale lumii, pregătiți să savureze rețetele sănătoase pentru creearea unei empatice realități înconjurătoare. Proiecțiile s-au desfășurat și în incintele cinematografelor și teatrelor bucureștene pentru a încuraja păstrarea spațiilor acestor instituții culturale. Nu numai că documentarele au adus în atenție un conținut amplu de conștientizare a unor probleme societale precum: parazitismul social din perioada comunistă și până în prezent, discriminarea în cele mai diverse forme ale sale sau violența domestică și violul, ci au fost expuse tematici de actualitate precum criza refugiaților și protejarea valorilor europene. Elementele inedite au constat în proiectarea unor secvențe din documentare pe corpuri umane și parcurgerea secțiunilor de docugaming și virtualreality, secțiuni în care am avut contact cu lumea digitală, într-un mod cât se poate de autentic. Organizatorii au încurajat dezbaterea socială, implicându-ne în discuții cu militanți ai drepturilor omului precum: Leslee Udwin (regizor al lungmetrajului Fiica Indiei), Magnus Gertten (regizor al documentarului revelator al Holocaustului Fiecare Chip are Un Nume), Sean McAllister (regizor al ecranizării A Syrian Love Story), regizori ai fostului studio „Alexandru Sahia”, dar și nume rezonante ale mediului academic românesc, precum Adrian-Paul Iliescu, Ștefan Bosomitu sau Adrian Cioflinca. Cele 60 de filme documentar pe care le-am vizionat în perioada 21-27 martie, potrivit organizatorilor, au fost concepute ca „un tratament pentru diversele afecțiuni colective ale societății în care trăim”. În mod cert, a fost o experiență inedită, dar mai ales necesară (pe dimensiunea de awareness raising). Ca studentă la Relații Internaționale, nu pot să închei fără să menționez vorbele celui care, în urmă cu 17 ani, la Praga, a inițiat Festivalul One World: Vaclav Havel.

It is an essential thing, I’d say even a thing of panhuman solidarity, the fact that every now and then we must be capable to accept someone who is in need, who is running away from somewhere. Especially when someone is running from war, poverty, misery. Also, we must be able to help somehow. It is not possible to keep asking for help and not to be able to help anyone or to turn our nose up at those who, at this specific moment, are in a worse situation than we. There has been a time when we weren’t doing well either.

A consemnat: Ardelean Paula

Activitatea de practica a celor 3 studenti a fost gestionata din partea PFC de asist. dr. Claudia Cristescu.FOTO1